EKG / Electrocardiogramă în București

EKG-electrocardiogramaMedoterapy oferă servicii monitorizare cu EKG / electrocardiogramă în Sectorul 3, București.

Electrocardiograma este o investigatie neinvazivă utilizată în evaluarea pacientului cunoscut cu o patologie cardiacă, la care se suspicionează o boala cardiacă sau a pacientului la risc (fie prin risc cardiovascular crescut, antecedente de boala cardiovasculară sau prin meserii cu risc – sportivi de performanţă, piloţi, etc.).

Electrocardiograma se poate realiza în urgenţă pentru diagnosticul diferenţial al durerii toracice, tulburărilor de ritm sau pierderilor de conştienţă.

De asemenea, poate fi realizată în absenţa oricărui simptom pentru a observa influenţa unor droguri, corecţia ischemiei postrevascularizare miocardică, aspectul post intervenţia de ablaţie prin radiofrecvenţă, sau postimplant de stimulator cardiac.

Prețuri EKG / Electrocardiogramă București

EKG / Electrocardiogramă

Recomandabil a se efectua în 30 zile de la consultația inițială
Lei 50
  •  

Cand este indicat să se realizeze o investigație cu electrocardiograma?

În vederea prevenției bolilor cardiovasculare este important ca orice persoana clinic sănatoasa să efectueze o electrocardiogramă la înscrierea într-un club sportiv, la angajare, sau daca în familie există antecedente cardiovasculare.

Este important ca la consultaţia de cardiologie, pacientul să prezinte dosarul cu electrocardiograme anterioare, pentru a permite realizarea unei comparaţi cu aspectul din momentul examinării.

Pacientul ar trebui sa pastreze electrocardiograma fotocopiată pentru a păstra calitatea înregistrării în timp şi pentru a permite medicului să aibă acces la istoricul său.

Realizarea investigației cu electrocardiograma

Electrocardiograma de repaus se face prin montarea unor electrozi de tip ventuză pe piept şi de tip cleşte pe membrele pacientului. Este posibil să fie necesară aplicarea unui gel transparent pe piele pentru a facilita obţinerea unui semnal de calitate. Gelul nu pătează şi nu este nociv.

Investigatia dureaza cateva minute, nu necesita o pregatire specială a pacientului şi nu prezintă nici un risc. Electrocardiograma se păstrează de către pacient.

ce tipuri de informații oferă Electrocardiograma?

Electrocardiograma standard de 12 derivaţii oferă în principal două tipuri de informaţii:

  • de tip morfologic: hipertrofia ventriculilor, dilatarea atriilor, existenta unor zone de ischemie si/sau necroza (infarct miocardic).

  • despre ritmul şi frecvenţa cardiacă: Este indispensabilă pentru diagnosticul tulburărilor de ritm și de conducere.